Monument istoric de arhitectură, biserica Scaune cu Hramurile Adormirea Maicii Domnului și Nașterea Maicii Domnului este situată în central Capitalei, în spatele Spitalului Colțea, la intersecția străzilor, Scaune, Slănic și Dimitrie Bolintineanu. Pe aici trecea cândva un afluent al Dâmboviței – un pârâu- gârla Bucureștioara, pe malul căreia se afla mahalaua ”Scaune”. Numele său vine de la vechea breaslă a măcelarilor care îşi înşirau aici „scaunele”, adică butucii de lemn pe care tranşau carnea. Tot aici erau şi săpunarii, cei care făceau săpun din seul rămas de la animalele sacrificate în târgul de vite, situat la marginea oraşului.

Cele mai vechi mențiuni ale lăcașului de cult sunt de la 1669 și apoi de la 1675. Într-un hrisov al domnitorului Șerban Cantacuzino din anul 1681 biserica este pomenită sub denumirea  de Biserica Săpunarilor.

În 1701 domnitorul Constantin Brâncoveanu o numește ”Biserica Crețuleștilor”, iar în planul Bucureștiului desenat de ofițerii ruși, în anul 1770, biserica este trecută cu numele de ”Biserica Măcelarilor” .

Începerea zidirii actualei biserici s-a făcut, pe locul celei vechi, de lemn, de către neguțătorul bulgar Atanasie de la Târnovo, lucrările fiind terminate de către nepotul său Stavro, la data de 8 septembrie 1705 (7214). Pisania consemnează acest lucru:

”Această biserică, cu hramul adormirea Precistii, făcută iaste din osteneala răposatului Atanasie de la Târnovo, datoria cea de obște vrând a-și da lasat-au cheltuiala pentru a sa osteneală la nepotu-său Stavro, de a făcut această zidire, cu cele ce se văd, ca să fie întru pomenire și a tot neamul său, în veci, mesita septembrie 8 zile 7214.”

În 1843, cu cheltuiala postelnicului Ioan Costacopulo, biserica a fost zugrăvită ”de isnoavă” , a fost tencuită la exterior și au fost închise cu zidărie arcadele pridvorului.

Următoarele reparații apar în documente ca fiind făcute în anul 1878.

Timp de aproximativ 30 de ani, între 1910 – 1939, biserica a fost lăsată în părăsire.

În perioada 1939 - 1944  au fost efectuate  lucrări de reparare a bisericii atât în interior cât și în exterior. Cele mai importante realizări ale perioadei menționate sunt introducerea luminii electrice în interiorul monumentului, refacerea pardosealii interioare cu piatră de Buzău și pavarea curții din fața bisericii cu piatră. Deasemenea, au fost executate lucrări de săpare pentru degajarea terenului din jurul bisericii, deoarece biserica era îngropată sub nivelul străzilor din jur cu aproximativ un metru.

Tot în această perioadă se restaurează pictura de către pictorul Gheorghe Popescu, catapeteasma și baldachinul altarului. Biserica a fost redată cultului divin în data de 15 august 1944, zi în care se prăznuiește primul hram al bisericii, iar la 8 septembrie, se resfințește primind astfel, al doilea hram. 

Începînd cu anul 1950, arhitectul Ștefan Balș a întocmit un nou proiect de restaurare din care a rezultat actuala înfățișare a bisericii.

În anul 1982 au fost executate noi lucrări de reparații și consolidare constând în principal în montarea tiranților de oțel beton  la nivelul nașterii arcelor și bolților, repararea acoperișului și a tencuielii.